Povestaşul - Mario Vargas Llosa

 

... Saul Zuratas avea o pată vineţie, de culoarea vinului oţetit, care îi acoperea în întregime partea dreaptă a feţei, iar părul lui roşcat si zbârlit era ca firele unei perii de frecat pe jos. Pata nu ocolea nici urechea, buzele sau nasul, unde erupţia provenea si de la o tumefiere a venelor.

 

Saul era cel mai urât băiat din lume, dar simpatic si foarte bun la suflet. N-am mai cunoscut pe nimeni care, de la bun început, să-mi facă o asemenea impresie de om deschis, fără ascunzişuri, degajat si blând, n-am mai cunoscut vreodată pe cineva care să dea dovadă de atâta simplitate si de atâta suflet în orice împrejurare.

 

L-am cunoscut în timpul examenelor de admitere la Universitate si am devenit apoi prieteni destul de apropiaţi - în măsura în care poţi fi prieten cu un arhanghel -, mai ales în primii doi ani, când am urmat amândoi cursurile Facultăţii de Litere.

În ziua în care ne-am cunoscut m-a pus în gardă, prăpădindu-se de râs si arătându-mi pata de pe obraz:

— Mi se zice Mascarita*, prietene. Fac pariu că nu înţelegi de ce.

Cu această poreclă îl strigam si noi, cei de la Universi -tatea San Marcos.

Se născuse la Talara si li se adresa tuturor cu „prietene". În fiecare frază pe care o rostea se strecurau cuvinte si expresii argotice, până si discuţiile intime pe care le aveam cu el căpătau o nuanţă hazlie...