Praful de vânturi al doctorului Proctor (Doctor Proctor, vol. 1)

Praful de vânturi al doctorului Proctor (Doctor Proctor, vol. 1)
-10%
Preț: 31,50 RON
35,00 RON (-10%)
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-606-978-249-1
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 208
Format: 13X20
Categoria: Literatura

DESCRIERE

Praful de vânturi al doctorului Proctor (Doctor Proctor, vol. 1) - Jo Nesbo

 
... Lisa îl văzuse numai de câteva ori, momente în care bărbatul îi zâmbise, dar, în rest, arăta precum curtea lui — scofâlcit, decolorat şi neîngrijit.
 
—    Ce-i asta? a mormăit Comandantul, auzind vuietul motorului mare care deranja liniştea dimineţii. E blestematul ăla de Hummer al domnului Trane?
 
Soţia lui s-a întins şi a privit pe fereastra din bucătărie.
 
—    Nu. Pare să fie un camion.
 
Lisa, care de regulă era o fată foarte cuminţe, s-a ridicat de la masă, fără să fi mâncat totul din farfurie şi fără să i se fi dat voie. A alergat afară, pe treptele de la intrare. Şi chiar aşa era.
 
Un camion cu firma REPEDE-REPEJQR înscrisă pe o parte era parcat în dreptul casei galbene, pustii, care 
înainte fusese a prietenei ei cele mai bune. Nişte oameni descărcau cutii de carton în spatele lui.
 
Lisa a coborât treptele şi s-a dus la aşa-zisul măr din curtea sa, de lângă gard, ca să privească mai de aproape. Oamenii în salopete cărau mobilă, veioze şi picturi mari şi urâte. Lisa a văzut cum unul dintre muncitori i-a arătat altuia o trompetă îndoită, aşezată pe una dintre cutiile de carton, şi amândoi au izbucnit în râsete.
 
Dar nu vedea nimic din cele la care sperase — păpuşi, biciclete mici, vreo pereche de schiuri scurte. Ceea ce nu putea să însemne decât că familia care se muta nu avea copii, sau, cel puţin, nu avea fete de vârsta ei. Lisa a oftat.
 
Atunci a auzit o voce.
 
—    Bună!
 
S-a uitat în jur surprinsă, dar nu a văzut pe nimeni.
 
—    Hei, tu, acolo!
 
Lisa a ridicat privirea la copacul despre care tatăl ei spunea că e măr, dar în care nimeni nu văzuse mere vreodată. Şi care acum părea că vorbeşte.
 
—    Nu acolo, a spus vocea. Aici...
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0493 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.