Profesoara de balet de la Auschwitz - Dani Zrihen

Profesoara de balet de la Auschwitz - Dani Zrihen

9 noiembrie 1938
Berlin

Zgomotul de geamuri sparte cu violență a făcut-o pe Eleonore să se trezească din somn speriată.

S-a ridicat în șezut pe întuneric, în timp ce urmele fantomatice ale unui vis frumos se deșirau cu repeziciune în aerul rece. Tremura. Ceva era în neregulă. Un hohot scurt de râs a plutit către ea de jos, din stradă, urmat de sunetul ascuțit al altor geamuri făcute țăndări. Apoi s-au auzit pași repezi, ai unor oameni care alergau.

S-a dat jos din patul ei cu baldachin, și-a încălțat papucii uzați de fetru, s-a dus pe vârfuri până la fereastră și a dat perdeaua la o parte, uitându-se prin crăpăturile jaluzelei în întunericul de afară.

Chiar sub fereastra ei de la etajul întâi, delicat luminată de strălucirea gălbuie a unui felinar stradal stingher, se afla copertina decolorată, cu dungi albe și albastre, de deasupra intrării în atelierul de croitorie al familiei sale.

A cercetat strada, uitându-se în stânga și în dreapta, dar era prea întuneric pentru a vedea mare lucru. Zgomotul de geamuri sparte s-a auzit din nou, puțin mai departe de data aceasta, dar suficient de aproape totuși pentru a o face să tresară. Hohote de râs, urmate de urale. Vocile păreau tinere, euforice. Scăpate de sub control. A făcut instinctiv un pas înapoi, îndepărtându-se de sticla rece, la adăpostul dormitorului ei întunecat.

— Eleonore?

A tresărit la auzul unei voci venind din spatele ei. S-a întors și a văzut-o pe mama ei stând în pragul ușii, înfășurată într-un capot gros, cu neliniștea întipărită pe chip. Un sentiment familiar de confort a cuprins-o deodată pe Eleonore, domolindu-i bătăile sălbatice ale inimii.

Anna Kantor era o femeie frumoasă. Cu pomeți bine definiți și un păr perfect coafat chiar și acum, când se apropia de patruzeci de ani, sfida greutățile la care o supusese viața. Anna era foarte multe lucruri: văduvă, femeie de afaceri, artistă cu acul și ața, ai cărei clienți veneau din toate colțurile țării pentru un produs de îmbrăcăminte al mărcii Kantor. Pentru Eleonore, ea era pur și simplu mama.

— Mamă, ce se întâmplă?

— Nu sunt sigură, iubirea mea. Un fel de agitație pe străzi.

A intrat fără zgomot în cameră și a închis ușa în urma ei.

— Vom aștepta aici împreună, a zis mama ei pe un ton blând, însă tremurul din voce o trăda. Ți-ai amintit să încui ușa aseară, când te-ai dus la culcare?

— Da, mamă, a răspuns Eleonore, luând-o de mână și îndreptându-se împreună...

RECENZII