Pui mic, minune mare - Maria Alexandra Crisan

Poate multe dintre voi vă gândiţi în felul următor: de ce nu am făcut avort decât să mă plâng atât sau de ce nu m-am protejat dacă nu eram pregătită în acel moment al vieţii pentru o asemenea schimbare.

 

Câteva prietene şi chiar unii membri ai familiei mele mi-au zis asta sau au dus discuţia în direcţia asta cu subînţelesuri mai mult sau mai puţin evidente, lucru care m-a întristat enorm şi mi-a umplut sufletul de gânduri şi emoţii negative.

 

Chiar nu se poate bucura sincer nimeni pentru mine, pentru viaţa propriu-zisă?! Nu am de gând să fac vreodată avort, nu m-am gândit niciodată să iau hotărârea de a renunţa la ceva din mine, ceva al meu, care creşte şi se dezvoltă în mine, din simplul motiv pentru că eu cred în Dumnezeu şi în planurile LUI.

 

Cred că EL a avut alt plan pentru mine, mult mai bun decât aveam eu atunci (încă o facultate, master, călătorii etc, etc), drept pentru care mi-a trimis un sufleţel care cu siguranţă îmi va schimba viaţa, priorităţile şi felul în care mă raportez la ce am în jurul meu.

 

Ştiu sigur că Dumnezeu m-a binecuvântat dându-mi şansa de a deveni mamă...

 

 

Inceptul aşa cum a fost el    
Un pui m-a ales să îi fiu mămică    
Prima dată când am văzut cu ochii mei ce înseamnă viaţa (în toate formele ei)   
La facultate cu bebe în burtică    
Scrisoare de la mare către fiica mea  
Ecografiile  
TPSV Hidronefroză, Placentă îmbătrânită   
Alăptarea    
Colicii  
Apariţia primilor dinţişori  
Jurnal pentru bebe    
O nouă viaţă  
Scrisoare către Maria, cea de la 20 de ani  
Mulţumiri