Pune-ti gandirea sub semnul intrebarii si schimba lumea

Pune-ti gandirea sub semnul intrebarii si schimba lumea - Katie Byron …citatele din această carte sunt doar nişte aduceri aminte. Adevărul este că tu eşti înţelepciunea pe care ai căutat-o dintotdeauna. Experienţa mea m-a făcut să înţeleg că toţi avem la fel de multă înţelepciune şi că nimeni nu are mai multă înţelepciune decât tine. Poţi descoperi această înţelepciune, făcând Lucrarea. Este o metodă prin care poţi pătrunde în interiorul tău şi prin care poţi accesa oricând, înţelepciunea lăuntrică. Dacă eşti de părere că ai o problemă, înseamnă că eşti derutat. Pătrunde în interior şi află ce este adevărat pentru tine: acesta este leacul, aceasta e libertatea. Este genul de libertate care îmi place mie. Ceea ce găsesc minunat la Lucrare este că îţi permite să pătrunzi în interior şi să ai experienţa propriei libertăţi, să ai experienţa a ceea ce există deja în lăuntrul tău: înţelepciunea neschimbătoare, imuabilă, mereu răbdătoare, mereu prezentă. Lucrarea îţi dă posibilitatea să ajungi acolo. Este ca şi când ai merge acasă. Nu ai nevoie de un învăţător. A cere înseamnă a primi - iar acum ştii ce să ceri. Nu aştepta răspunsul nimănui şi să nu crezi un cuvânt din ceea ce îţi spun eu. Oferă-ţi propria înţelepciune. Tu eşti cel care îşi creează propria suferinţă şi tot tu îi poţi pune capăt. Este atât de simplu. Katie Byron Fragment din carte: …unii oameni cred că, dacă eşti bolnav fizic, nu eşti destul de spiritualizat, că nu eşti suficient de iluminat. Dacă ai fi iluminat, cred ei, nu ai avea dureri de burtă sau o boală de inimă, sau cancer. Eu nu ştiu ce este iluminarea, dar ştiu că şi atunci când sunt în extaz, burta face ce face ea. Şi aşa trăiesc eu. Burta nu e treaba mea; gândirea este treaba mea - şi nici măcar gândirea. Chiar şi dacă ai dobândit pacea perfectă, corpul tău face ce face el. "Boala nu e ceva spiritual" - poţi fi absolut sigur că această afirmaţie este adevărată? Odată, un medic mi-a luat o probă de sânge şi s-a întors la mine, cu o expresie foarte îngrijorată pe chip. Mi-a spus că avea veşti proaste; îi părea foarte rău, dar trebuia să-mi spună că am cancer. Veşti proaste? Abia m-am abţinut să nu râd. Când m-am uitat la el, mi-am dat seama că era destul de surprins. Nu oricine înţelege acest gen de reacţie. Mai târziu, s-a dovedit că nu aveam cancer - iar şi acestea au fost veşti bune. Adevărul este că până nu iubim cancerul, nu-L putem iubi pe Dumnezeu. Nu contează ce simboluri folosim - sărăcia, singurătatea, pierderea - conceptele de bine şi rău pe care le ataşăm acestor simboluri, ne fac să suferim. Stăteam mai demult de vorbă cu o prietenă care avea o tumoare mare şi căreia doctorul i-a spus că mai avea de trăit doar câteva săptămâni. În timp ce mă pregăteam să plec de lângă patul ei, mi-a spus: "Te iubesc", iar eu i-am răspuns: "Nu, nu mă iubeşti. Nu mă poţi iubi, până nu-ţi iubeşti tumoarea. Fiecare concept pe care îl ata¬şezi acelei tumori, mi-l vei ataşa în cele din urmă şi mie. În clipa în care nu-ţi voi mai oferi ce vrei sau îţi voi ameninţa credinţele, îmi vei ataşa acel concept". Poate suna dur, însă prietena mea mă rugase să-i spun mereu adevărul. Ea mi-a spus că lacrimile din ochii ei erau lacrimi de recunoştinţă. Odată, în 1986, în timp ce mi se făcea un masaj, am început să simt că paralizez. Simţeam că toate ligamentele, tendoanele şi muşchii se încordaseră până la maxim. Era ca un fel de rigiditate postmortală (rigor mortis) -nu puteam să mă mişc deloc. În timpul acelei experienţe, am rămas calmă şi senină, pentru că nu aveam o poveste care să-mi spună că trupul trebuia să arate într-un anumit fel sau să se mişte cu uşurinţă. Mi-au trecut prin minte gânduri precum: "O, Doamne, nu mă pot mişca. Se întâmplă ceva groaznic". Dar examinarea prin întrebări, care se derula în interiorul meu, nu mă lăsa să mă ataşez de aceste cuvinte. Dacă acel proces ar fi încetinit şi i s-ar da cuvinte, ar suna astfel: "Nu vei mai putea să mergi vreodată" - dar poţi fi absolut sigură că acest lucru este adevărat? Aceste întrebări lucrează atât de repede! în cele din urmă, ajung să întâmpine un gând, chiar în clipa în care apare. La un moment dat, cam după o oră, corpul meu a început să se relaxeze şi să revină la ceea ce oamenii ar numi starea sa naturală. Corpul meu nu poate fi o problemă, dacă gândirea mea este sănătoasă. …………………….. CUPRINS: Introducere Capitolul I Despre iubire, sex şi relaţii Capitolul II Despre sănătate, boală şi moarte Capitolul III Despre părinţi şi copii Capitolul IV Despre muncă şi bani Capitolul V - Despre realizarea de sine Mulţumiri Despre autor (Formularul Judecă-ţi aproapele) Autor: Katie Byron

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie