Rosu de Sinsenn - Jay Mcguiness

Rosu de Sinsenn - Jay Mcguiness 

... a privit și ea în direcția ochilor lui întunecați. Sus, deasupra locului unde stăteau, printre acoperișurile sclipitoare ale orașului din spatele lor, un stindard auriu se înălța către cerul senin și albastru. Sub steag, răsfirate de-a lungul parapetului de marmură al unui balcon spațios de pe acoperiș, se aflau câteva figuri cu aer important.

Erau înveșmântate într-o gamă strălucitoare de costume și rochii în culori vii, completate de blănuri elegante. Deși ea și Aber păreau ponosiți prin comparație, figurile deveneau aproape invizibile în mijlocul decorului opulent.

Prefera să fie așa. Se aflau în mijlocul mulțimii. Discreți. Rezervați.

La baza stâlpului, în spatele balustradei lucitoare, un tânăr în uniformă de paznic a început să ridice uriașul steag alb. În mulțimea adunată mai jos s-a stârnit o rumoare entuziastă.

S-a încruntat.

— Ne predăm?

Bărbatul s-a încruntat la rândul lui, apoi, dându-și seama ce voia să spună, a râs scurt, pufnind.

— Nu ai mai văzut steagul până acum? Nu-l scăpa din ochi!

Materialul flutura zgomotos în vânt în timp ce urca spre vârful stâlpului. Mulțimea a amuțit când albul imaculat a început să se preschimbe într-un albastru intens.

Ea a aruncat o privire spre Aber. El încă îi cerceta chipul.

I-a făcut semn să privească în continuare. Șfichiuind dintr-o parte într-alta în bătaia vântului, uriașul steag a fost singurul lucru care s-a auzit pentru o bună bucată de vreme. Apoi, pe neașteptate, într-o clipită, materialul s-a îmbibat de un roșu intens, inconfundabil.

Ea a oftat. Lui Aber i-a înflorit pe chip un zâmbet larg, care îi încrețea colțurile ochilor negri. Oamenii din jurul lor au izbucnit...

RECENZII