Sa-i invatam pe copii sa gandeasca. Cum sa cresti un copil increzator, independent si chibzuit in epoca gratificarii imediate

Sa-i invatam pe copii sa gandeasca. Cum sa cresti un copil increzator, independent si chibzuit in epoca gratificarii imediate
-8%
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 288
Format: 13x20
Categoria: Psihologie
Preț: 32,20 RON
35,00 RON (-8%)
Disponibilitate: în stoc

DESCRIERE

Sa-i invatam pe copii sa gandeasca. Cum sa cresti un copil increzator, independent si chibzuit in epoca gratificarii imediate - Darlene Sweetland

 
... poate că vă sună cunoscut replici precum acestea: „Tată, toţi colegii mei au iPad, trebuie să-mi iei şi mie unul!", „Mamă, profu’ de istorie mi-a dat un 8 şi nu-mi mai iese media pentru liceu, vorbeşte tu cu el!" Majoritatea părinţilor cedează în faţa lor – cad într-una din cele cinci capcane prezentate de autorii acestei cărţi şi cumpără, rezolvă conflicte, fac teme, îşi asumă probleme care nu le aparţin.
 
Însă, dacă gratificarea imediată pare să aducă beneficii aici şi acum, pe termen lung ea generează nerăbdare, neajutorare, şi, în cele din urmă, inadaptare. Obişnuinţa de a gândi, de a ieşi singur din situaţii dificile, încrederea în sine, iniţiativa, flexibilitatea, se capătă, însă, prin exerciţiu, prin încercare şi eroare...
 
Fragmente:
 
Descurajarea constă în a spune lucruri exagerat de negative, efectul asupra receptorului fiind că acesta se va privi mai puţin pozitiv, îşi va pierde din respectul de sine şi din încrederea în sine şi în propriile abilităţi. A descuraja implică, aşadar, un comentariu jignitor despre cine este o persoană sau despre ce poate face acea persoană. Un astfel de comentariu vizează fie personalitatea, fie capacităţile cuiva.

   Descurajezi atunci când:

   • umileşti copilul;
   • îi lezezi demnitatea;
   • îi afectezi respectul de sine;
   • îl faci să se simtă mărunt sau lipsit de importanţă;
   • îl faci să se simtă incompetent;
   • distrugi sfera încrederii reciproce;
   • îi provoci sentimente negative faţă de sine.

In mod inevitabil, descurajările creează o anumită distanţă între cel care le aplică şi cel asupra căruia sunt aplicate. Acesta din urmă va reacţiona în faţa senzaţiei că este insultat şi umilit, pe când cel care foloseşte comentariul insultător impune distanţa chiar prin gestul de a o face pe judecătorul în privinţa celuilalt.

   O descurajare este, în consecinţă, şi o dare la o parte - un tip de violenţă verbală. Descurajările pot să afecteze puternic relaţiile dintre indivizi sau direct indivizii, mai ales dacă sunt folosite frecvent. Acestea pot conduce la resentiment şi provoacă rezistenţă şi distanţare.
 
Atunci când copilul va creşte, lipsa de încredere în sine şi imaginea de sine deficitară vor afecta toate relaţiile sale ulterioare. O persoană care este descurajată constant va fi şi mai puţin dispusă să ia apărarea altora, deoarece, în loc să empatizeze cu aceştia şi să resimtă aceeaşi suferinţă sau umilinţă, se va bucura mai degrabă de faptul că, de data asta, suferă altcineva.

   Totuşi, descurajările nu sunt folosite de fiecare dată cu intenţii rele. Acestea pot deveni aproape involuntare - rostite fără să ne gândim - pentru că ne obişnuim să spunem anumite lucruri fără a lua prea mult în calcul impactul acestora.
Cuvintele noastre pot deveni parte a unui scenariu decis dinainte, ca şi cum ar fi replici dintr-o piesă de teatru.

   Dacă dorim să avem o relaţie pozitivă şi sănătoasă cu copiii noştri şi dacă dorim să-i facem să înţeleagă că ne plac şi că ne simţim bine alături de ei, este limpede că trebuie să reducem numărul reproşurilor pe care le folosim şi care, de fapt, îi subminează.
 
Dacă decidem să rescriem acest scenariu, să-l curăţăm de descurajări, asta nu înseamnă că nu le putem reproşa niciodată ceva copiilor...

REVIEW-URI

Scrie un review și spune-ne opinia ta despre acest produs scrie un review
Created in 0.0667 sec