Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului

Scriitorul si Puterea sau despre puterea scriitorului - Gheorghe Craciun …puterea simuleaza, isi face jocurile, controleaza informatia, stabileste legi, manipuleaza colectivitati, se face frate cu dracul cind e de trecut vreo punte, Puterea minte cu nonsalanta, isi ride in barba, mistifica, educa, ameninta, vorbeste tot timpul despre democratie, intretine psihoze, isi apara pozitiile atit de greu cistigate. Dar scriitorul? Toate aceste mult prea omenesti formule de supravietuire lui ii sint straine. Si atunci cum sa fie el acceptat? Cum sa accepte Puterea ideea ca scriitorul are dreptul de a pune intrebari nu doar lumii, ci si celor care o conduc?… Fragmente din carte: Istoria difuză România de astăzi e confruntată nu doar cu problema regăsirii propriei sale istorii, ci şi cu aceea a «interpretării ei. Există adevăruri ale istoriei româneşti pierdute în perioada comunistă prin omisiune, distorsionarea faptelor şi ideologi zarea lor în sens „materialist-dialectic”. Dar există în istoria noastră şi adevăruri ocultate încă, cele ale perioadelor de autoritarism şi dictatură (Carol II, Antonescu, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu), care nu şi-au scos toate documentele şi urmele scrise la lumină. Şi dacă corpul de documente trebuitoare va exista intr-un tîrziu la îndemina tuturor celor dispuşi să le studieze, vor rămine să ne dea dureri de cap cîteva întrebări simple, a căror raţiune poate să scape astăzi chiar şi omenilor de meserie: cum citim istoria, cu ce scop şi la ce adevăr vrem să ajungem? Ideea că istoricul ar trebui să urmărească în demersurile lui un anume adevăr al istorici poate părea şocantă, mai ales după experienţa abia consumată a comunismului autohton care - ştim bine — a făcut totul pentru a transforma istoria naţională în terenul de articulare a propriile sale cauze, motivaţii şi scopuri. Şi totuşi, oricît de mult ne-ar deranja ideea unei predeterminări a gestului de interpretare istoriografică, realitatea nu poate fi alta. Deşi nuanţele se impun de la sine. Epicitatea istorici e implacabilă, dar asta nu înseamnă că epicul ca modalitate specifică de discurs e de un singur tip. Dacă nu există o logică liniară a desfăşurării faptelor istorice, atunci de ce ar exista o percepţie liniară a transformării lor în „poveste”? Există teleologic în istoric, există legi necunoscute care combină în raporturi sui gceneris faptele particulare şi necesitatea? Este istoria entropicâ, este ca vectorială, rezultă ca din întilnirea consecvenţei acţionale a subiecţilor sociali cu indeterminarea şi haosul? A răspunde la aceste întrebări înseamnă a accepta deja un mod de a povesti istoria, o tehnică a construcţiei discursului şi un stil. Romancierii s-au confruntat şi ei, de-a lungul timpului, cu aceste imponderabile ale viziunii şi astăzi puţini mai sînt aceia gata să susţină că realismul în literatură e mai mult decît o viziune între altele, cu adevărurile ei bune şi rele... CUPRINS: Notă asupra ediţiei Tabel biobibliografic Prefaţă. Si dăm puterea celui ce nu şi-o doreşte (Caius Dobrescu) Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului SCRIITORUL ŞI PUTEREA In opoziţie liberă Puterea intre vid şi plin Cintare lemnului Poveşti de adormit copiii Literatura străzii Minciună comunistă şi adevăr românesc Feed-back post-totalitar Starea pe loc Patriotismul la români Pesimism şi nerăbdare Individ şi cetăţean Paternal ism sau maternalism? Dulceaţa din sosoni. Modelul Ionel Popcscu Centrul, provincia şi abulia generală Dulceaţa din sosoni. Milionul lui Maiorcscu Dulceaţa din sosoni. Gîndirea slabă într-o lume moale …………………… ………………

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie