Siberia de la capătul drumului - Traian Dobrinescu

Siberia de la capătul drumului - Traian Dobrinescu
-6%
Preț: 46,06 RON
49,00 RON (-6%)
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9789732334225
Anul publicării: 2024
Pagini: 664
Format: 13x20

DESCRIERE

Siberia de la capătul drumului - Traian Dobrinescu

 
... trebuie să vă spun de la bun început că nu fac casă bună cu gândurile îndelung chibzuite. Și asta nu de azi, de ieri. În schimb, orice gând îndrăzneţ care m-a vizitat a fost bine primit, ascultat și apropiat fără ezitare.
 
Și nu m-am îndoit vreodată de înţelepciunea îndrăznelii cu care acele gânduri mi-au trecut pragul, aşa cum nu am pus la îndoială buna lor credință. Încrâncenarea cu care uneori m-au curtat nu putea decât să mă înduioșeze și să ne apropie și mai mult.
 
Și tot ținându-le uşa deschisă, am devenit, pe nesimțite, parte din lumea lor. Urmându-le cu statornicie și deplină încredere, am deschis și am închis drumuri.
 
Apoi am deschis altele, ca mai târziu să le închid şi pe acelea. Și tot aşa, din drum în drum. O viață de drumuri. Am învăţat devreme că atunci când se închide o poartă, se deschide un drum. Mai trebuie să spun că am făcut bani şi am pierdut bani.
 
Am fost dăruit cu puterea de a-i face, cu priceperea de a-i pierde și cu seninătatea de a uita ce am pierdut. Motiv s-o iau de la capăt fără să preget.
 
Niciodată nu m-am putut împotrivi unui drum care se deschide, de parcă cineva mă tot împinge de la spate. Ar fi potrivit, mai degrabă, să gândesc că drumurile m-au ales pe mine, și nu invers.
 
Acum, când încep povestea, trebuie să fiu răbdător cu amintirile, pentru că au cale lungă de străbătut.

Pe 10 ianuarie, cam la două săptămâni de la Revoluția televizată, luam drumul Bucureştiului ca să înfiinţez un ziar. Şi timp de şase zile fac acea navetă cu bătrâna mea Dacia 1300, pe...
 
... când dispare o epocă istorică, cea care-i urmează vine la fel de mirată pe cât de mirată pleacă cea dinaintea ei. Cele două epoci trecuseră una pe lângă alta, amândouă mirate, una că i se stinge lumina, cealaltă orbită de prea multă lumină. Iar în acea lumină orbitoare pulsau un entuziasm și o euforie fără margini.
 
Totul se putea face și totul se putea desface, comori aşteptau ascunse dincolo de orizont, oricine putea să ridice poalele liber- tății ca să-i vadă volănaşele. Așa se face că mai aduc lângă mine şapte băieți, împărțim acțiunile în părți egale și fiecare varsă în contul ziarului câte 20. 000 de lei.
 
Ca și suma depusă de mine. Cum 20. 000 de lei era o sumă mare pentru acele vremuri sărace, fiecare face rost de bani cum poate, unii s-au dus să se împru- mute de la cei care lucraseră în fostul comerț socialist, alții au apelat la foştii activiști de partid, alții, la prieteni mai chívernisiți.

Cum acea autorizație eliberată de împuterniciții statului român mă recunoaște ca proprietar de ziar, în ciuda unui contract de asociere încheiat cu ceilalți șapte, am drept de veto și putere de decizie. Drept urmare, îi numesc pe loan Barbu redactor-şef, pe...

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0313 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.