Stapanul constiintei - Cunoasterea de sine in traditia Huna

Preț: 20,00 RON
Disponibilitate: stoc lichidat
ISBN: 973-18-37-03-1
Editura:
Anul publicării: 2007
Pagini: 195
Format: 13x20

DESCRIERE

...''Stapanul constiintei - Cunoasterea de sine in traditia Huna'' In timpurile noastre are loc o schimbare culturala constanta si universala, ca o deschidere catre o intelegere mai deplina a potentialului nostru ascuns. Si aici vine Huna – la fel de veche precum cele mai vechi adevaruri cunoscute de om, la fel de noua ca si cele mai moderne teorii de fizica cuantica. Puteti adauga Huna la cea mai buna cunoastere pe care o aveti deja, sau puteti adauga ceea ce stiti la Huna. Oricum ati proceda, este vremea ca oamenii sa afle ce pot fi si ce pot face cu adevarat prin propria lor fiinta.... Huna nu este exclusiva. Daca accepti Huna, nu inseamna ca trebuie sa renunti la alte credinte, principii si moduri de gandire adoptate anterior. Cineva poate fi budist Huna, om de stiinta Huna, psiholog Huna sau orice folosim si recunoastem ca fiind Huna in propriul nostru sistem. Cineva poate folosi doar Huna, pur si simplu. Huna nu este exclusiva nici in alte directii. Ea recunoaste ca mai sunt si alte cai pentru a-ti atinge telul, fie el spiritual, mental sau fizic. Dincolo de ipotezele de lucru de baza si de codul sau moral, Huna se preocupa doar de eficienta sa. Tehnicile folosite pentru atingerea scopurilor in alte sisteme sunt perfect valide pentru Huna, de vreme ce ele functioneaza. Si, asa cum s-a spus mai inainte, Huna nu pretinde ca ar fi completa. Exista loc destul pentru expansiune de idei, concepte, tehnici, cunoastere si practica. Intr-un univers infinit, pluridimensional, doar un sistem inchis, cu o cunoastere limitata si dogme rigide, ar indrazni sa pretinda ca inglobeaza toata cunoasterea. Principiile de baza ale sistemului Huna au fost descoperite prin experienta directa de catre mii de oameni, insa felurile in care se pot manifesta aceste principii sunt cu adevarat nelimitate. Principiile de baza Ideea fundamentala a filozofiei Huna este ca fiecare dintre noi creeaza o experienta personala a realitatii, prin credintele noastre, interpretarile noastre, actiunile si reactiile noastre, prin ganduri si sentimente. Nu numai ca realitatea este creata de noi, pentru noi ca rezultat al acestor conotatii personale, dar noi suntem creatori, co-creatori impreuna cu Universul insusi. Huna te invata sa faci asta in mod constient. Este adevarat, aceasta idee nu apartine numai filozofiei Huna. Teoretic, ea se regaseste in toate religiile cunoscute, desi mai mult in invataturile esoterice. Din pacate, este adeseori uitata si rareori este studiata profund si practicata. Tendinta moderna de a separa religia sau invataturile spirituale de alte aspecte ale vietii este o forma arbitrara si falsa de clasificare. Doctrina Huna afirma ca toate sistemele, categoriile, clasificarile si diferentierile sunt propriile noastre inventii si ca este pe de-a intregul posibil sa reclasifici sau sa restructurezi totul in alt mod. Asta nu inseamna ca a face o clasificare este ceva gresit in sine atata vreme cat foloseste unui scop bun, dar atitudinea Huna acorda importanta faptului ca noi suntem cei care clasificam si ca in spatele tuturor sistemelor se manifesta, desi imperceptibila pentru majoritatea oamenilor, aceeasi unitate esentiala, aceeasi armonie fundamentala pe care noi o numim Dumnezeu si care, totusi, nu are acelasi inteles pentru toata lumea. In filozofia Huna, Dumnezeu si Universul (perceput ca tot ceea ce este, a fost si va fi) sunt unul si acelasi lucru. Toti intemeietorii marilor religii ale lumii sunt de acord cu aceasta, desi adeptii lor tind sa se agate de clasificari si separari. Numele acestei prezente eterne si infinite in limba hawaiiana este Kumulipo, tradus de regula ca “sursa infinita a vietii”, dar care mai poate insemna si “marele Mister”. De mentionat este ca fiecare silaba a acestui nume poarta in ea conotatia de “unire”, intelegand prin aceasta ca unirea cu misterul este atat posibila, cat si benefica. Si nu din intamplare ambele silabe ale cuvantului Huna, “secretul”, mai inseamna si “unitate”. Iata in continuare care sunt principiile de baza ale acestei doctrine asa cum sunt ele studiate si practicate de catre Ordinul Huna International: 1. Lumea este asa cum crezi tu ca este. Acesta este principiul de baza al filozofiei Huna si inseamna ca tu iti creezi propriul tau univers pe baza experientelor personale si a impactului tau asupra realitatii prin credintele, obiceiurile, asteptarile, atitudinile, dorintele, temerile, judecatile, sentimentele tale si prin gandurile si actiunile tale consistente si persistente. Acest principiu mai contine si ideea ca prin schimbarea modului predominant de gandire, schimbi propria ta lume si totodata interactiunile cu restul universului, ceea ce face ca si restul universului sa “reactioneze” corespunzator. 2. Nu exista limite. Nu exista limite reale intre tine si corpul tau, intre tine si alti oameni, intre tine si lume, sau intre tine si Dumnezeu. Orice impartire sau diferentiere folosita in prezentare are doar un rol de conventie care sa asigure functionalitatea. Cu alte cuvinte, clasificarea este doar o iluzie folositoare. O semnificatie suplimentara a acestui principiu este aceea ca potentialul creativ este nelimitat. Poti crea, intr-o forma sau alta, tot ceea ce-ti imaginezi. 3. Energia urmeaza calea atentiei. Gandurile si sentimentele staruitoare, de care esti pe deplin constient sau nu, au intotdeauna un suport energetic. Atentia directionata este canalul atat pentru fluxul energiei biologice, cat si pentru cel cosmic. 4. Acum este momentul pentru putere. Nu esti legat de nici o experienta a trecutului si de nici o perceptie a viitorului. In momentul prezent ai puterea de a schimba credintele false si obiceiurile negative care te limiteaza si sa plantezi constient semintele unui viitor ales de tine. Pe masura ce iti schimbi continutul mentalului, schimbi experienta de viata si nu este nici o putere adevarata in afara ta care ti s-ar putea opune pentru ca Dumnezeu este inauntru. Esti liber in masura in care iti dai seama de asta si actionezi ca o fiinta libera. 5. A iubi inseamna a fi fericit cu ceea ce ai. Universul exista datorita iubirii in cele doua aspecte ale sale: de a fi si de a deveni. Oamenii exista datorita iubirii chiar si atunci cand nu recunosc aceasta. Insa cand recunosc iubirea, ei sunt fericiti asa cum sunt si sunt fericiti pentru ceea ce au devenit traind iubirea. In filozofia Huna, iubirea constienta este cea care creeaza fericirea. Nu este doar un efect colateral. Totul functioneaza mai bine, este mai bun, mai luminos si generator de armonie atunci cand acest principiu al iubirii este urmat in mod constient. Iubirea este singura etica necesara in filozofia Huna. 6. Toata puterea vine din interior. Dupa cum s-a spus si anterior, nu exista nici o putere in afara ta pentru ca puterea lui Dumnezeu, sau Universul, lucreaza prin tine in viata ta. Tu esti canalul activ, mai mult sau mai putin constient, al acelei puteri, alegerile tale si deciziile tale doar o directioneaza. Nimeni nu poate avea putere asupra ta sau asupra destinului tau daca nu-l lasi s-o faca. 7. Eficienta este masura adevarului. Intr-un univers infinit, pe care il postuleaza Huna, nu poate exista adevar absolut, in afara de Dumnezeu. In schimb, trebuie sa existe un adevar fundamental la nivelul individual de constiinta. Acest principiu este unul foarte practic, care iti permite organizarea si actiunea asupra informatiei in cel mai potrivit mod pentru atingerea scopului propus, asa incat „faptele” sa nu impiedice manifestarea acestei legitati. Orice organizatie sau sistem de cunoastere este privit ca o conventie utila si nu ca pe un fapt, pentru ca o organizare diferita a aceleiasi cunoasteri poate fi valabila si pentru alte scopuri. Cu alte cuvinte, toate sistemele sunt arbitrare, asa ca trebuie folosit tot ceea ce asigura adevarul prin eficienta si confirmare. Toate tehnicile folosite in Huna pornesc de la aplicarea acestor principii. Ceea ce face Huna atat de folositoare pentru transformarea spirituala este faptul ca e bazata pe principii si nu pe tehnici, si ca in acest fel putem cauta mereu cele mai simple tehnici care sa serveasca scopului propus si care sunt circumscrise acestor principii. Odata cunoscute principiile, poti intelege adevarata natura a tuturor tehnicilor si le poti crea pe ale tale. Acum propria ta dezvoltare si perfectionare este in mainile tale si aceasta cunoastere este o unealta pretioasa in transformarea constiintei. Pe masura ce o folosesti si traiesti conform principiilor sale, nu scapa din vedere esenta filozofiei Huna, aceste dezarmant de simple linii directoare pentru practica Huna: Binecuvanteaza clipa prezenta. Crede in tine insuti. Asteapta-te la tot ce este mai bun. Autor: Serge Kahili King

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0529 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.