Telescopul optimistului - Bina Venkataraman

... de mii și mii de ani, gânditorii au încercat să‑și explice de ce ne sabotăm viitorul când luăm decizii, chiar și atunci când știm sigur care vor fi consecințele. Aristotel scria că akrasia, o slăbiciune a voinței omenești, se face vinovată de lipsa de semnificație din viețile noastre.

 

Însă tot el susținea că e ridicol să cauți perfecțiunea refuzându‑ți orice desfătare, orice lucru care îți poate aduce sprijin și plăcere. Este mai bine să stabilești un echilibru – spunea el –, evitând deciziile pripite prin obiceiuri pe care le poți cultiva de‑a lungul timpului.

 

Strămoșii noștri vânători‑culegători s‑au bazat pe impulsurile lor de moment pentru a supraviețui – indiferent că trebuiau să scape de un animal sălbatic fioros sau să omoare vânatul.

 

Antropologii au sugerat că, probabil, am moștenit înclinația de a profita de oportu‑nitatea imediată, fără să ținem seama de consecințe. Și acum impulsurile ne salvează viețile, de pildă când reușim să „evadăm“ dintr‑o clădire cuprinsă de flăcări sau când evităm impactul cu un automobil ce vine în mare viteză pe contrasens, dar nu ne sunt de niciun ajutor dacă încercăm să facem economii sau să ne asigurăm împrejurimile pentru următorul incendiu de pădure.

 

Psihologii contemporani ne spun că deciziile necugetate derivă din predilecția oamenilor de a manifesta un mod de gândire refle‑xiv, cunoscut ca „sistemul 1“. „Sistemul 2“, reprezentat de un mod de gândire rațional și circumspect, este mai solicitant pentru creier și, prin urmare, mai rar utilizat – afirmă Daniel Kahneman, spe‑cialist în științe cognitive, laureat al Premiului Nobel.

 

Experții în neuroștiințe susțin că mecanismul prin care impulsurile noastre imediate anihilează prudența legată de viitor este sistemul limbic, cel care ne guvernează reacțiile la emoții precum teama...

 

.........