Banditii (Vasile Ernu)

... Iaşa Ţîgan era un lip destul de înalt, subţire, genul vînos, cu mustaţă mare, cu păr negru şi lung, pe care îl avea cumva prins la spate.

 

Pe cap avea o pălărie, însă nu din aia cu boruri mari, cum le place lor, ci una mai micuţă, cu o curea mică de piele împrejur. Purta nişte pantaloni largi de catifea, strînşi la mijloc cu o curea lată de piele, şi o cămaşă în mare parte neagră, însă care, în acelaşi timp, era destul de pestriţă, căci avea imprimate un soi de floricele multicolore.

 

Mînecile erau suflecate şi pe braţele foarte bronzate se vedea tatuată o sirenă cu un nume şi nişte semne neclare. Iaşa era un bărbat frumos, chiar dacă trecuse de prima tinereţe, ba chiar cred că se apropia de 60 de ani.

 

Din ce aveam să aflu mai tîrziu, laşa Ţîgan se trăgea dintr-o faimoasă familie de hoţi, un clan cunoscut pe vremuri pentru măiestria cu care fura caii în regiune şi apoi îi vindea. De la Cernăuţi, Suceava, Iaşi şi Galaţi pînă Ia Chişinău, Bender, Odessa sau Herson, clanul lor făcea ravagii.

 

Nici un boier sau jandarm român şi nici o caraulă rusească nu puteau să-i oprească. Circulau multe legende despre ei şi le plăcea să le povestească la rîndul lor, în jurul focurilor de tabără sau prin crîşme, ori de cîte ori aveau ocazia. Ţiganilor le place să se laude cu trecutul lor glorios...