Cea mai mare zi din istorie. Cum a luat sfarsit, cu adevarat, marele razboi

Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2018
Pagini: 395
Format: 13x20

DESCRIERE

Cea mai mare zi din istorie. Cum a luat sfarsit, cu adevarat, marele razboi - Nicholas Best

 
Luni, 4 noiembrie 1918

Neozeelandezii mărşăluiau pe jos. îi urmăreau de câteva saptămâni pe germani de-a lungul Franţei, împingându-i înapoi către frontiera cu Belgia.
 
Inaintea lor se afla vechea citadelă din comuna Le Quesnoy, dominând drumul către spatele frontierei, încă un efort şi armata germană va fi alungată din Franţa în lotalitate.

Le Quesnoy se afla pe un teren ridicat în mijlocul zonei rurale. Fusese fortăreaţă vreme de opt sute de ani. Zidurile sale groase erau familiare englezilor, care prinseseră acolo gustul focului de artilerie în 1346.

Zidurile au fost întărite, mai târziu, de mareşalul Vauban, care a remodelat meterezele în secolul al XVII-lea, pentru a rezista unui lung asediu.
 
Acestea erau înalte de vreo douăzeci de metri, prevăzute cu baterii de tunuri, puternic apărate de garnizoana germană a oraşului.

Neozeelandezii au ieşit din ceaţă devreme în dimineaţa de luni, 4 noiembrie 1918. Au încercuit mai întâi oraşul, curăţând terenurile înconjurătoare de germani, înainte să îşi îndrepte atenţia către citadelă.

Pentru artilerie, aceasta era o ţintă uşoară. Neozeelandezii ar fi putut să o transforme în moloz...
 
 
DIN CUPRINS:
 
Capitolul 1: luni, 4 noiembrie 1918    
Neozeelandezii capturează comuna Le Quesnoy. Wilfred Owen este ucis. Un tânăr înstărit din California în RAF. Herbert Sulzbach, din batalionul de artilerie german. Căderea nervoasă a generalului von Ludendorff. Generalul Groner e convocat la Berlin. Revoltă în Kiel. Kaizerul e bombardat în Belgia. Lloyd George la Paris. Generalul Pershing se opune armistiţiului. Soldatul Graham trece la atac.

Capitolul 2: marţi, 5 noiembrie 1918       
Genneralul Rawlinson ia zece mii de prizonieri. Soldatul Hulme vede teama femeilor. Harry Truman culege un fir de mac. Douglas MacArthur este împuşcat prin mâneca tunicii. Căpitanul de Gaulle în lagărul de prizonieri. Generalul Groner apără monarhia. Prinţul Heinrich fuge ca să-şi scape viaţa. Hindenburg ia în considerare moartea Kaizerului. Sulzbach trage asupra unui sat francez. Gărzile Scoţiene capturează comuna Bermeries. Căpitanul Glubb vede un german mort. Preşedintele Wilson sărbătoreşte veştile din Europa.
...............

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0151 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.