Cercul mincinosilor

Preț: 79,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 973-50-3805-2
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 432
Format: 15x21
Categoria: Literatura

DESCRIERE

Cercul mincinosilor - Jean-Claude Carriere …cele mai frumoase poveşti ale omenirii sunt anonime, iar cei mai iscusiţi povestitori sunt cei care inventează lumi şi reinventează lumea. Această minunată stirpe a „mincinoşilor", născută în zorii civilizaţiei din nevoia oamenilor de a desluşi tainele vieţii şi ale morţii, ne încântă şi astăzi cu istorii pline de farmec. Poetice, amuzante, profunde, pilduitoare, venind din spaţiul buddhist sau islamic, chinez, african ori evreiesc, indian sau amerindian, poveştile transcend graniţele istorice şi culturale, răspunzând, de-a dreptul ori pe cărări ocolite, întrebărilor care ne-au frământat dintotdeauna. Vii, alerte, uneori deconcertante sau fals naive, istoriile alese în acest volum sunt cele mai frumoase şi mai pline de miez dintre cele adunate de-a lungul a câteva zeci de ani de neobositul Jean-Claude Carrière. Pagină după pagină, poveştile surprind diferenţele, subtile ori vădite, între o tradiţie şi alta, recompunând spiritul umanităţii în cele mai diverse ipostaze ale sale. „Poveştile – inventate într-o zi de cine ştie ce geniu necunoscut – vin să semene îndoiala, să întărească ori să zguduie legile, să îndrepte ori să strice raporturile familiale şi sociale, să tulbure politica, să aţâţe ceea ce se află dincolo de noi, nevrând să se arate. Aduc în traiul nostru paşnic ceva neaşteptat, ciudat, un grăunte de nelinişte. Ating uşor tot ceea ce frământă omenirea, precum scânteile unui foc. De aceea mi se pare că merită numele de «poveşti filozofice». Jean-Claude Carrière Jean-Claude Carriere s-a născut in 1931 in Franţa. Deşi a studiat istoria, a renunţat curând la această vocaţie, consacrându-se desenului şi scrisului. Debutului literar (cu romanul Lézard, 1957) i-a urmat la scurtă vreme cel cinematografic, cu scenarii pentru Pierre Etaix şi Jacques Tati. Colaborarea cu Buñuel (care a durat 19 ani) îl plasează în rândul scenariştilor de renume internaţional. Lucrează cu Volker Schlondorff, Louis Malle, Milos Forman, Jean-Luc Godard etc. În paralel, scrie piese de teatru (colaborează cu Jean-Louis Barrault şi mai ales cu Peter Brook), face adaptări pentru ecran, realizează filme de televiziune, publică romane şi eseuri. Cărţi: Le Dictionnaire de la betise (cu Guy Bechtel, 1967), Le Livre des bizarres (cu Guy Bechtel, 1972), La Paix des braves (1984), Conversations sur l'invisible (cu Jean Audouze şi Michel Casse, 1988), La Controverse de Valladolid (1992), La Force du bouddhisme (cu Dalai-Lama, 1995), Le Cercle des menteurs (1998, Cercul mincinoşilor, Humanitas, 1999, 2006), Dictionnaire amoureux de l'Inde (2000), Les Annees d'utopie (2002), Détails de ce monde (2004, Frânturi din astă lume, Humanitas, 2007); Contes philosophiques. Cercle des menteurs 2, 2008 (Povestiri filozofice. Cercul mincinoşilor 2, Humanitas, 2009); N'ésperez pas vous débarrasser des livres. Entretiens menés par Jean-Philippe de Tonnac (cu Umberto Eco, 2009) (Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi, Humanitas, 2010). Scenarii de film: Le Journal d'une femme de chambre (Luis Buñuel, 1964), Le Charme discret de la bourgeoisie (Luis Buñuel, 1972), Le Fantôme de la liberté (Luis Buñuel, 1974), Cet obscur objet du desir (Luis Buñuel, 1977), Die Blechtrommel (Volker Schlondorff, 1979), Sauve qui peut (la vie) (Jean-Luc Godard, 1980), Danton (Andrzej Wajda, 1982), Max mon amour (Nagisa Oshima, 1986), Valmont (Milos Forman, 1988), Milou en mai (Louis Malle, 1990), Cyrano de Bergerac (Jean Paul Rappeneau, 1991), Der Unhold (Volker Schlondorff, 1996), Birth (Jonathan Glazer, 2001) ş. a. Autor: Jean-Claude Carriere

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0300 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.