Confesiunile unei dependente de arta

Preț: 29^,00 RON

Disponibilitate: în stoc

adaugă în coș

Autor: Peggy Guggenheim

Editura: Pandora-M

Anul publicării: 2016

Pagini: 168

Format: 13x20

Categoria: Jurnale si memorii

DESCRIERE

Confesiunile unei dependente de arta - Peggy Guggenheim

... patroană a artelor încă din anii 1930, Peggy Guggenheim ne oferă, într un autoportret plin de sinceritate, o perspectivă din interior asupra începutului artei moderne, făcând mărturisiri revelatoare despre familia sa bogată şi excentrică, despre relaţiile sale personale şi oferindu ne portrete adesea surprinzătoare ale artiştilor înşişi.

Confesiunile unei dependente de artă imortalizează un capitol însemnat din istoria artei moderne, precum şi personalitatea uneia dintre cele mai fervente susţinătoare a ei...

Din carte:

... l-am urmat pe Max la Belmont-Plaza şi mi-am luat o cameră acolo. Apoi l-am sunat din jumătate în jumătate de oră. După al treilea apel, mi-a spus că detectivul ü dăduse permisiunea de a se întâlni cu mine în barul hotelului, numit Glass Hat.

M-am dus acolo împreună cu Putzel şi am băut ceva toţi trei. Apoi, detectivul, care îmi spunea „sora“ lui Max, a sugerat să luăm cu toţii masa în camera lui Max.

Noi am spus că am prefera să ieşim în oraş, iar detectivul şi-a dat acordul. Ne-a urmat pe străzi, la o distanţă respectuoasă, şi a refuzat să ni se alăture la cină, rămânând singur la barul din micul nostru restaurant.

După cină, a vrut să ne ducă în Chinatown, dar noi am spus că am prefera la Pierre’s Bar. El ne-a spus să nu irosim banii. Dintr-odată m-a ciupit de sub bărbie şi a spus „Peggy e o fată minunată“.

După ce ne-am întors la Belmont-Plaza, detectivul l-a întrebat pe Max dacă nu voia să doarmă cu „sora lui“, spunând că nu era nidun pericol, deoarece el avea să stea toată noaptea la uşa lui Max, cu pistolul în buzunar, păzindu-1 nu doar el, ci şi un soldat din camera de vizavi. Am refuzat oferta.

A doua zi dimineaţa, detectivul l-a predat pe Max oficialilor de la Pan-American Airways. în clipa în care am debarcat pe Ellis Island, Max a fost dus şi băgat la arest.

Timp de trei zile eu am fost complet înnebunită. Aşteptam pe insulă, unde mă duceam în fiecare zi, aşteptându-mă să fiu chemată ca martoră. Max se simţea extraordinar de bine pe insulă şi nu era deloc îngrijorat, dar eu nu l-am mai văzut deloc până când a fost eliberat.

Jimmy, fiul lui, a venit la audieri cu o scrisoare din partea Muzeului de Artă Modernă, iar Max a fost eliberat de îndată. Când i-am spus lui Max că era un nou-născut lăsat pe treptele casei mele, el mi-a răspuns: „Eşti o fată pierdută“. Ştiam că are dreptate, dar am fost surprinsă când mi-am dat seama de asta.

Eu nu aveam habar cât de faimos devenise Max şi era foarte distractiv să te plimbi cu cineva atât de cunoscut. De asemenea, se întâlnea încontinuu cu oameni pe care îi întâlnise în lagărele de concentrare.

Mie, oamenii aceştia mi se păreau nişte fantome, dar pentru Max ei erau foarte reali şi pomenea mereu de lagărele îngrozitoare în care fuseseră împreună ca şi cum ar fi discutat despre Deauville, Kitzbuhl sau St. Moritz.

Lui Max îi plăcea la nebunie să poarte haine fanteziste, în Europa purta o pelerină neagră, era foarte romantică, ce i se potrivea perfect.

O dată, în Marsilia, când eu mi-am cumpărat o hăinuţă din blană de oaie, Max a fost atât de invidios, încât a trebuit să comand una şi pentru el.

Blănarul a fost foarte surprins, dar a făcut-o, iar când Max o purta arăta ca un prinţ slav. I-am dat, de asemenea, şi lornionul mamei mele, care fi făcea să pară foarte aristocratic...

CUPRINS:

Ilustraţii

Cuvânt înainte de Gore Vidal Introducere de Alfred H. Barr Jr.

1 Copilăria cu coperte aurite

2 Căsătoriile

3 Guggenheim Jeune

4 Colecţionarea serioasă

5 Viaţa cu Max Ernst

6 Arta acestui secol

7 Veneţia şi Bienala

8 Palazzo Venier dei Leoni

9 Ceylon, India şi din nou Veneţia

10 New Yorkul revăzut

Index