Dincolo de Marte si Venus. Aptitudini relationale pentru lumea complexa de azi

 

... in Dincolo de Marte și Venus John Gray explorează în detaliu noile noastre nevoi legate de susţinerea emoţională, dar și problemele suplimentare ce apar inevitabil în relaţiile moderne şi ne învaţă cum să ne îmbunătăţim abilităţile de comunicare ţinând seama de particularităţile inerente ale partenerului de cuplu, pentru ca iubirea să ne ajute să ne împlinim şi să ne dezvoltăm individual întregul potenţial de fericire şi succes...

 

 

... faptul că unui bărbat îi este greu să fie atent şi prevenitor, iar unei femei să aibă încredere poate crea multe probleme dacă aceste deosebiri naturale nu sunt pe deplin acceptate şi înţelese.

 

Se întâmplă des într-o relaţie ca atitudinea lui nepăsătoare să îi lase femeii impresia că nu o mai iubeşte. Pentru că ea nu mai crede în dragostea lui, bărbatului nu-i mai pasă cât şi ce îi dăruieşte.

 

Asta, în replică, o face să aibă şi mai puţină încredere în el, iar el devine şi mai nepăsător. Nu-i de mirare că dragostea lor începe să se ofilească cu vremea.

   Dacă am conştientiza aceste diferenţe, în loc să se înscrie într-o spirală negativă, relaţiile noastre pot progresa. în loc să ne îngrădească, ne pot ajuta să ne dezvoltăm latenţele creatoare. Să vedem cum s-ar putea întâmpla asta.

   Manifestându-se în mod responsabil şi prevenitor, bărbatul îndeplineşte nevoia femeii de a i se răspunde cu afecţiune: Deoarece nevoia respectivă este una primară, femeia este capabilă să îl aprecieze fără rezerve. începând să se bazeze pe sprijinul lui, încrederea ei creşte.

 

Atunci este satisfăcută nevoia lui de apreciere şi încredere; astfel, îşi găseşte motivaţia de a fi de şi mai mare ajutor. încrederea ei deplină şi nevoia de a fi alături de ea îi sporesc capacitatea de afecţiune şi dăruire, încurajându-l să fie şi mai prevenitor.

 

Primind şi mai mult sprijin, sporeşte abilitatea ei de a se relaxa şi de a avea încredere, ceea ce îi amplifică şi puterile creatoare...

 

............

 

... se întâmplă des ca oamenii care au răni nevindecate în relaţia lor cu părinţii să proiecteze această nevoie de dragoste parentală asupra partenerilor. în astfel de cazuri, partenerii sunt sortiţi eşecului.

 

Nici cel mai bun terapeut nu poate lua locul părinţilor partenerului său. Rolurile trebuie clar delimitate. Dacă partenerul unui terapeut încearcă să-şi rezolve problemele din copilărie, terapeutul îşi va susţine partenerul angajând un alt terapeut care să lucreze cu el.

   Când un soţ încearcă să fie ca un tată pentru soţia lui, sau când soţia se aşteaptă ca el să fie ca un tată pentru ea, inevitabil, sentimentele ei negative din copilărie, nevindecate încă, vor fi transferate asupra lui. Dacă a fost neîncrezătoare faţă de părinţii ei, va fi neîncrezătoare şi faţă de soţ.

   Urmând o formă de terapie pentru a-şi cerceta sentimentele rănite, ea poate descoperi că aceste sentimente au mai mult de-a face cu copilăria ei decât cu partenerul.

 

Terapeutul, neimplicat în viaţa ei de zi cu zi, şi astfel imun la acest transfer de sentimente, o poate ajuta sa-şi exploreze sentimentele fără ca ea să simtă nevoia de a se proteja...