Jamie, ministrul hranei sanatoase. Oricine poate invata sa gateasca in 24 de ore

Jamie, ministrul hranei sanatoase. Oricine poate invata sa gateasca in 24 de ore
Preț: 88,00 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-588-289-8
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 360
Format: 19,7x23,7
Categoria: Carti de bucate

DESCRIERE

....''Jamie, ministrul hranei sanatoase. Oricine poate invata sa gateasca in 24 de ore'' ...dacă aţi crezut că nu veţi învăţa niciodată cum să gătiţi, atunci credeţi-mă, luaţi aceste reţete şi imaginile lor pas cu pas şi în 24 de ore veţi găti mâncăruri delicioase. Prepararea hranei bune pornind de la zero este o abilitate simplă şi, dacă v-o însuşiţi, economisiţi bani, vă simţiţi bine, iar voi, familia şi prietenii voştri veţi porni pe calea cea bună spre o viaţă sănătoasă. Oricine poate învăţa să gătească. Şi odată ce aţi căpătat îndemânare, de ce să nu vă învăţaţi prie­tenii să facă şi ei la fel. Haideţi, învăţaţi o reţetă astăzi şi TRANSMITEŢI-O şi altora… Bine aţi venit la MINISTERUL MEU, CEL AL HRANEI SĂNĂTOASE Ideea acestei cărţi mi-a venit discutând cu toţi acei oameni pe care i-am întâlnit şi care credeau că nu vor şti niciodată să-şi pregătească singuri o masă şi nici nu vor fi în stare vreodată să înveţe să gătească. Desigur, acest fel de a gândi este pentru mine ca un steag roşu fluturat în faţa unui taur, deoarece eu cred că să găteşti acasă este una dintre acele abilităţi de bază, fundamentale, pe care orice om de pe pământ trebuie să le aibă pentru a putea avea grijă de propria persoană, de familie şi prieteni. Aşa că am scris cartea aceasta ca să vă ajut (sau să ajut persoana pentru care aţi cumpărat cartea) să învăţaţi să gătiţi cât mai uşor şi mai iute posibil. Am făcut asta alegând o grămadă de reţete pentru mâncăruri care ne plac tuturor, împărtăşindu-vă variantele mele de a le găti cât mai uşor, folosind instrucţiuni clare şi fotografii pas cu pas, pentru a vă ghida şi a vă dezvălui o nouă lume a hranei minunate. Fie că sunteţi un începător fără tragere de inimă sau un bucătar experimentat care apreciază simplitatea, daţi-ne voie, mie şi cărţii mele, să vă ajutăm să gătiţi nişte mese cu adevărat gustoase, care să placă tuturor. Haideţi să trecem la treabă! JAMIE OLIVER a început să gătească în localul părinţilor săi, „The Cricketers“, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele „Neal Street“ şi „River Cafe“. În 2002, el a deschis restaurantul „Fifteen“ în Londra şi fundaţia de caritate asociată „The Fifteen Foundation“, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şef. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante „Fifteen“ în lume Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, de curând Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit care se numesc „Jamie’s Italian“. ...Jamie Oliver a condus o campanie de îmbunătăţire a calităţii meselor din şcolile englezeşti şi, prin campania „Feed me better“ (Hrăneşte-mă mai bine), a dus la schimbarea substanţială a politicii guvernamentale cu pri­vire la hrana din şcoli, la mărirea fondurilor şi la introducerea de meniuri noi, nutritive în fiecare şcoală. Jamie continuă să scrie pentru diferite publicaţii din Regatul Unit şi din lume. El trăieşte la Londra şi Essex împreună cu soţia sa, Jools, şi copiii lor. Autor: Jamie Oliver

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0394 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.