Peisaj din soapte multicolore sau Tandari dintr-o cosmogonie miniaturala

 

... prima oară când îi vedeam planând atât de jos, acolo, şi nu eram singurul surprins, numai că şoferul cel zevzec urma să plătească nişte daune pentru stâlpul avariat, deodată cu tomberonul din plastic.

 

Am grăbit pasul, nu mai este mult, porţiunea asta de urbe a rămas total neinteresantă pentru oricine nu locuieşte acolo şi chiar pentru unii care locuiesc în zonă.

 

Cafeneaua, ghemuită, cu terasă şi chichineţe, în jurul axului cam scălâmb al stejarului despre care enoriaşii bă- trâni spun că ar avea trei sute de ani iar dendrologii l-au preţăluit la fix două sute optzeci şi patru.

 

Andreea, picoliţa, nepoata patronului, frumoasă cât să alungi pentru ea doi îngeri rezonabil moralizatori, din lipsă de alte perspective partenera de flecăreli uşoare, vesele, năimite să înghită...

 

 ... se face cât de cât linişte şi atunci e momentul bobocului de lămâiţă, picătură albă prinsă de firicelul de ram dimpreună cu mugurele verde crud al frunzei, strop care coboară perpendicular pe masă şi se aşterne cuminte lângă paharul părăsit aproape.

 

Darul vreunei stăncuţe distrate sau cine ştie al cui şi, chiar, pentru cine. Pauză reconfortantă, păcat că va trece iute, invenţia asta de băutură, cum dracului s-o numi, este, cred, un tonic, merge şi o ţigară, zevzec am fost că nu am închis telefonul, degeaba m-aş eschiva acum; obişnuitele, necazurile venite pe voci agasante care zbârnâie şi îmi antrenează în vibraţii falca şi bărbia şi cutia toracică, iar în tâmplă bat ace înro- şite.

 

Mulţumesc, Andreiaşule, voi reveni, deocamdată bine că mi-a tihnit, pe jumătate, jumătatea de suc cu alcool...