Platon şi un ornitorinc intră într-un bar - Thomas Cathcart

 

Dacă ți se pare că regresul la infinit te duce rapid nicăieri, ai putea lua în considerare doctrina de tip creatio ex nihi‑lo – creație din nimic – sau, după cum s‑a exprimat John Lennon într‑un context ușor diferit: „Înainte de Elvis, nu a existat nimic.“

 

Dar să ne aplecăm din nou urechea la vorbele lui Tasso. Pe lângă faptul că elucidează problema, replica lui – „sunt numai țestoase până jos“ – sună în mod cert ca o poantă. Turum‑bum! Iar acest lucru nu ni se pare surprinzător. Structura și suculența unei anecdote, pe de o parte, și structura și suculența unui concept filozofic, pe de alta, au la bază același material – ambe‑le „gâdilă“ mintea în mod similar. Motivul este simplu: filozofia și anecdotele au izvorât dintr‑un impuls identic – acela de a da peste cap modul în care percepem lucrurile, de a întoarce lumea cu susul în jos și a scoate la lumină adevărurile ascunse, adesea stânjenitoare, despre viață. Ceea ce un filozof numește revelație pentru un glumeț este o poantă. Să luăm spre exemplu următoarea anecdotă clasică. La prima vedere, pare delicios de ilară, dar la o privire mai atentă face trimitere directă la însăși esența filozofiei empirice a bri‑tanicilor: pe ce tip de informații despre lume ne putem baza.