Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere - Jennifer E. Smith

Preț: 42,90 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-9713-60-0
Anul publicării: 2023
Pagini: 256
Format: 13X20

DESCRIERE

Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere - Jennifer E. Smith

 
Aeroporturile sunt veritabile camere de tortură pentru cine suferă de claustrofobie.

Nu e vorba doar despre apropiata amenințare a călătoriei viitoare — să stai îndesat ca sardelele pe scaune și apoi să te catapultezi în aer, într-un tub metalic îngust —, ci și despre terminalele în sine, de presiunea oamenilor, când totul se încețoșează și se învârtește, cu un zumzet dansant, amețitor, numai mișcare și zgomot, numai frenezie și larmă, și totul e închis între ferestre din sticlă, ca într-un soi de monstruos vivariu pentru furnici.

Acesta e doar unul dintre numeroasele lucruri la care se străduiește Hadley să nu se gândească, în timp ce stă, neputincioasă, în fața ghișeului pentru bilete. Lumina de afară începe să scadă, iar avionul ei e acum undeva deasupra Atlanticului, și ea simte ceva în interiorul ei descătușându-se, 
a degajarea lentă a aerului dintr-un balon.
 
Parțial, e din cauza iminentului ei zbor, parțial, dintr-a aeroportului, dar în cea mai mare măsură — în cea mai mare măsură — e de la conștientizarea faptului că urmează acum să întârzie la nunta la care nici măcar n-ar fi vrut să se ducă, de la bun început, și ceva legat de această nefericită mică întorsătură a sorții o face să-i vină să plângă.
 
Oamenii de ordine de la porți se adunaseră în partea cealaltă a acestora, spre ghișeu, și acum se încruntau la ea cu expresii nerăbdătoare, aproape iritate. Ecranul din spatele lor deja se modificase ca să anunțe următoarea cursă de pe JFK spre Heathrow, care avea să plece peste ceva mai mult de trei ore, și devenea repede vizibil faptul că Hadley era singura piedică rămasă între ei și sfârșitul turei lor.
 
— îmi pare rău, domnișoară, îi zice una dintre angajate, cu un evident oftat reprimat în voce. Nu putem să vă ajutăm cu nimic altceva, decât să încercăm să vă aranjăm pentru următorul zbor.
 
Hadley încuviințează, mohorâtă. își petrecuse ultimele câteva săptămâni dorindu-și să se întâmple exact acest lucru, cu toate că, să recunoaștem, scenariile din imaginația ei fuseseră puțin mai dramatice: o grevă de mare amploare a an-gajaților de pe liniile aeriene; o epocală furtună cu grindină; un caz de gripă cu imobilizare la pat, sau chiar de pojar, care s-o împiedice să ia avionul.
 
Toate acestea, motive perfect întemeiate pentru ratarea defilării tatălui ei pe intervalul dintre stranele bisericii, ca să ia în căsătorie o femeie pe care ea n-o întâlnise niciodată...
 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0165 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.