Rod Laver - Autobiografie

 

... tenisul a fost o parte importantă a vieţii mele de când mă ştiu. Ce altceva să facă un puşti? Din copilăria mea, pe când familia se tot muta de colo-colo în zona rurală din Queensland, nu-mi pot aminti vreo casă, curte sau păşune pe care să nu fi fost împrăştiate rachete şi mingi de tenis... pe lângă mingile de fotbal, bâtele şi mingile de crichet, normal. Şi nu eram singurul.

 

Dacă trăiai în Australia în anii 1940-1950, acei ani de aur ai inocenţei, înainte ca terenurile de tenis publice care erau peste tot în cartierele rurale şi suburbane din Australia să fie alungate de case, blocuri, birouri, parcări, fabrici şi malluri, cu siguranţă că sportul pe care-l jucai era tenisul.

 

Era o ocupaţie naţională, ca şi crichetul, fotbalul australian şi înotul. Pe atunci, o rachetă de tenis era la fel de importantă pentru un băiat cum ar fi acum un Playstation, un iPod sau un telefon mobil.

 

Având în vedere acest lucru, precum şi faptul că părinţii fraţii rudele şi prietenii mei erau cu toţii nebuni după tenis, nu prea am avut altă alegere decât să-l joc.

 

M-am născut pe 9 august 1938, cu doar o lună înainte ca americanul Donald Budge să câştige primul Mare Şlem din tenis, la spitalul Tknnachy din Rockhampton, al treilea copil al lui Roy şi Melba (numită astfel după Dama Nellie Melba*, desigur) Laver.

 

Fratele meu, Trevor, era cu şase ani mai mare decât mine, iar Bob se născuse cu patru ani mai înainte. Sora mea, Lois, este cu nouă ani mai mică decât mine.

 

Tata era crescător de vite, un tată iubitor şi cald, însă, precum toţi văcarii, era un tip dur, aspru, care-şi trata singur rănile de la fermă (în primul rând pentru că nu exista niciun spital în apropiere). Casa noastră era Langdale, o fermă de vite întinsă pe 9 300 de hectare, la o oră distanţă de oraşul Marlborough, aflat la 96 de kilometri nord faţă de Rocky.

 

Tatăl meu, care a crescut în Gippsland, Victoria, era unul dintre cei 13 copii ai familiei Laver, dintre care opt erau băieţi. Aşa se face că, în competiţiile sportive locale, fraţii Laver reprezentau cea mai mare parte din echipele de crichet sau fotbal sau patru echipe de dublu în tenis.

 

Şi familia mamei, Roffey, era pasionată de sport. Alice Roffey, bunica mea, a călărit până când a murit, la 90 de ani...