Testamentul celor Trei Marii - Daniel Meurois

Preț: 92,40 RON
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-0-33771-6
Editura:
Anul publicării: 2021
Pagini: 360
Format: 15x22

DESCRIERE

Testamentul celor Trei Marii - Daniel Meurois

 
Inceputul lumii
 
„Haide Salomea, n-o să rămâi aşa fără să ne destăinui  continuarea celor trăite de tine alături de Jeshua..."
 
lacobea mă zgâlţâie de braţ adresându-mi cu tărie aceste  cuvinte. Nu greşeşte că mă scutură puţin. Este momentul potrivit  fiindcă nu mai reuşesc să îmi continui povestea. Nu pentru că nu  ştiu de unde să o reiau, ci din cauza obişnuinţei tăcerii pe care  am cultivat-o mereu cu uşurinţă.
 
Povestea mea, de fapt, eu continui să mi-o povestesc în  mine însămi. Mă conving că ea nu poate interesa pe nimeni. în  realitate, totuşi, ştiu bine că mă mint singură. Povestea mea este  intimitatea mea... acesta este adevăratul motiv. E tot ce am.
 
lacobea mă scutură în continuare de braţ iar îndemnul ei  „Haide Salomea" care răsună în noapte este repetat în cor de către Myriam.
 
Da... povestea mea e tot ce am. Poate de aceea este de  altfel atât de important să o scot de acolo de unde are tendinţa  să se ascundă... Niciodată nu trebuie să părăsim această lume  fără să fi dăruit pe deplin ceea ce străluceşte în adâncul inimii noastre... învăţătorul m-a învăţat asta, însă prea adesea uit ce  înseamnă.
 
Aşa că îmi îndrept spatele şi privesc în miezul flăcărilor, ca pentru a găsi imboldul de care am nevoie. Să vorbesc... asta va fi mereu un efort pentru mine. In fine... Mă arunc în focul singurei amintiri care mă face să trăiesc cu adevărat.
 
-    In săptămâna de după întâlnirea noastră cu învăţătorul, Zevedeu şi ai mine ne-am privit fără încetare. Nu vreau să zic că ne-am urmărit în cele mai mărunte treburi de zi cu zi. Mă refer la faptul că ne-am privit cu adevărat în ochi; adică ne-am văzut.
 
Pentru prima oară ni se întâmpla acest lucru. Căsătoria noastră fusese una de convenienţă şi ţineam unul la altul... El ar fi sperat la mai mult, însă aşa cum v-am spus, trăiam pur şi simplu unul lângă altul.

Ştiţi, acest schimb de priviri care a apărut brusc între noi a fost fără îndoială singurul semn de iubire pe care l-am împărtăşit vreodată până atunci. A îmbrăcat forma unei tandreţi pe care nu ne-o permiseserăm niciodată, pentru că, în realitate, nu avuseserăm niciodată ocazia să fim complici...
Acum, era Jeshua între noi ca să ne lege.
 
Nu neapărat momentele trăite în faţa Lui, care erau ca o paranteză deconcertantă în viaţa noastră, ci mai degrabă Prezenţa sa care ne urmărea ca un parfum. Ea ne apropia.

Intr-o seară, ţin minte... Zevedeu m-a luat de mână. Era un gest pe care nu-i făcea niciodată. Şedeam pe zidul scund ce împrejmuia terasa care servea drept acoperiş casei noastre. Era plăcut şi admiram unduirea calmă a lacului în lumina apusului. Ni se întâmpla uneori asta în aşteptarea rugăciunii. El povestea cum i-a fost ziua, insistând asupra istorioarelor care se răspândeau între pescari; eu...
 
CUPRINS:
 
Cuvânt înainte  

Cartea lacobeei
Capitolul I: Incercările amintirii   
Capitolul II: Părăsirea  
Capitolul III: Iniţieri galileene    
Capitolul IV: Despre Golgotha    

Cartea Salomeei
Capitolul V: Geometria trezirii    
Capitolul VI: începutul lumii    
Capitolul VII: Camera nupţială    
Capitolul VIII: Atingerea Nevăzutului   

Cartea lui Myriam
Capitolul IX: între Migdal şi Cana    
Capitolul X: Cei şapte demoni    
Capitolul XI: Exigenţele Trezirii    
Capitolul XII: îngerul Eternului  
 
Epiolog

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0171 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.