Dimensiunea PSI, vol. 2. Interviuri televizate

Preț: 35,00 RON
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 287
Format: 14x20
Categoria: Reiki

DESCRIERE

Dimensiunea PSI, vol. 2. Interviuri televizate - Ovidiu Dragos Argesanu UNIVERSUL CA ENERGIE Dată postare: 29.01.2013 Bună seara! M-am gândit că poate aveţi nevoie de nişte informaţii suplimentare. De fapt, nu m-am gândit eu, ci mi s-a reproşat că am ajuns prea departe din punct de vedere al informaţiei spirituale şi că sunt oameni care nu au înţeles bazele. De asemenea, există şi oameni care se trezesc şi intră dintr-odată într-o lume pe care nu o stăpânesc. A stăpâni lumea spirituală presupune a o cunoaşte şi a o înţelege aşa cum este, cum s-a format şi din ce este ea formată, dar mai ales să înţelegi cum eşti tu integral lumii acesteia. Vom începe cu universul spiritual. Nu voi face referire la amănuntele spirituale, dar voi intra în cele care sunt legate de lumină şi întuneric. De ce? Pentru că toţi suntem creaţi din lumină şi întuneric. La început - spun asta pentru că până acolo am putut să ajung cu gândul - lumina şi întunericul coexistau. Ele făceau parte din Dumnezeul Primordial. Exista Dumnezeu. Acest Dumnezeu a existat până la un moment dat şi era format, ca să zic aşa, din lumina şi întunericul primordiale. Spun asta pentru că a existat un moment, să zicem T0 - deşi pe atunci nu exista timpul -, în care Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Imaginaţi-vă că lumina este alcătuită din puncte - n-am zis-o eu, există teoria stringurilor şi a superstringurilor. Lumea era alcătuită pe principiul imaginilor TV. Pentru cine nu îşi aduce aminte, imaginile de la televizor sunt date de puncte albe şi negre. Punctele acestea tăceau ca, într-o zonă în care erau numai puncte de lumină, să se vadă alb, iar într-o zonă în care existau numai puncte de întuneric, să se vadă negru - şi atunci, din densitatea de puncte albe şi negre, apărea imaginea. Să ştiţi că aşa cum a spus Hermes Trismegistus: „Ce este jos este şi sus", lumea a evoluat pe principiul divinităţii. Aşadar, la început erau punctele albe, iar cele negre coexistau în egală măsură şi densitate. Ar li putut li şi puncte gri pentru că, la aceeaşi densitate de puncte albe şi negre, avem mai mult negru decât alb. Ştiu din practica artelor marţiale că punctele negre sunt mai dense şi mai grele, ca să zic aşa - punctele negre sunt cele care dau gravitaţia. Cu cât ai mai multe elemente, puncte negre în tine, cu atât ai gravitaţie mai marc, greutate mai mare - deci, greutatea nu este dată de masa propriu-zisă, ci de această densitate de puncte negre. Pentru că aşa arăta lumea la început, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină , iar punctele albe au început să se adune. S-au unit şi au format Lumina Primordială sau Duhul Sfânt de la care pleacă totul. Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Nu era vorba de lumea materială şi nici nu exista lumea spirituală, exista doar Cerul Primordial. în momentul în care a despărţit lumina de întuneric, tot ce însemna lumină s-a dus într-o parte - toate punctele albe ca densitate s-au dus într-o parte. A apărut următorul pas, diferenţa dintre lumină şi întuneric: avem o zonă tampon, o zonă în care există numai întuneric şi o zonă în care se află numai lumină. In zona de lumină, a început creaţia. Unirea acestor puncte a dus la formarea - aşa cum ziceam la cursul de Shamballa - cercului, triunghiului, pătratului, îngerilor etc. Aici, deci, s-a produs creaţia. Creaţia şi ideile aparţin luminii. De unde ştiu asta? Veţi vedea că întunericul distruge: oriunde apare un accident, este întuneric; oriunde este o moarte, este întuneric; oriunde se petrece un cataclism, este întuneric; oriunde are loc o distrugere, este întuneric. Tot ce înseamnă distrugerea creaţiei presupune întuneric, iar tot ce înseamnă creaţie presupune lumină... CUPRINS: Conferintele "Treptele initierii. Integrarea principiilor divine, iubirea divina si manifesarile ei" Despre importanta sufletului Despre sarpele Kundalini Universul ca energie Gandul ca energie Starea alfa. Regresia in vietile trecute Arta de a obtine harul Dreptul divin in bani Despre orgoliu, Smerenie si stima de sine De la iubirea sexuala la iubirea divina

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0163 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.