Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american

 

... importanţa extremă a acestui lucru a devenit clară după atacurile teroriste din septembrie 2001. De la bun început, preşedintele Bush a insistat că, în răzbunarea lor, Statele Unite nu vor „face deosebire între cei care au plănuit aceste atacuri şi cei care îi adăpostesc” şi că, în cazul în care regimul taliban de la Kabul nu îi va preda pe bin Laden şi pe alţi membri ai organizaţiei al Qa’eda din Afganistan, acesta va fi înlăturat de la putere. Dintre toţi membrii cu funcţii superioare ai administraţiei, el a fost cel mai „cinetic” în forţarea unei schimbări rapide şi decisive de regim în Afganistan. El a fost cel care a insistat cel mai mult ca războiul împotriva terorii să nu implice doar „lansarea unei rachete de două milioane de dolari asupra unui cort gol de zece dolari, care să nimerească o cămilă în fund”. El a fost cel care a făcut presiuni asupra CIA şi a Departamentului Apărării pentru a trimite trupe în Afganistan. Bush a fost cel care a vrut să răspundă terorismului printr-un război total.
în cel mai celebru fragment din capodopera sa, Despre război, publicată în 1832, Cari von Clausewitz numea războiul „nu doar un act politic, ci un adevărat instrument politic, o continuare a politicii cu alte mijloace”. „Intenţia politică este scopul”, afinna el; „războiul este mijlocul”. Nu există nici o îndoială că, prin faptul că a fost dispusă să se folosească de război pentru a-şi atinge obiectivele, administraţia Bush a fost după 11 septembrie mai clausewitziană decât predecesoarea sa. Adevărul e că lui Clausewitz i-ar fi venit greu să-şi închipuie nişte inamici echipaţi cu avioane deturnate, bombe „murdare”, antrax şi sarin şi capabili să atace oriunde, din Manhattan până în Mombasa. Potrivit „Strategiei de securitate naţională” publicate în 2002, inamicul în acest nou război consta în „reţele obscure de indivizi [care] pot provoca foarte mult haos şi suferinţă în ţara noastră cu mai puţin decât preţul unui singur tanc”. Campania împotriva unui asemenea duşman nu putea fi decât nespectaculoasă: o arestare pe aeroportul din Frankfurt sau într-o pensiune ieftină din Pakistan, un asasinat într-o vilă din Bagdad sau pe o stradă lăturalnică din Palestina. în unele privinţe, războiul împotriva terorismului a păstrat spionajul din timpul Războiului Rece, dar fără nimic din echipamentele de faţadă: nici vorbă de şiruri compacte de rachete şi tancuri, ci doar o gamă din ce în ce mai largă de camere, unele ascunse în cutii de chibrituri, altele orbitând în spaţiul cosmic. Dar semăna şi cu Marele Joc de demult - jucat iarăşi în Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Afganistan, dar de data aceasta cu diverse gadgeturi. Războiul împotriva terorismului trebuia să contracareze noile avantaje tehnologice ale teroristului (puterea şi dimensiunile reduse ale explozibililor moderni) cu ajutorul celor ale spionului modern (puterea fără precedent a tehnologiilor moderne de supraveghere).
Ceea ce Clausewitz ar fi recunoscut cu uşurinţă era războiul paralel în care s-a implicat administraţia Bush: împotriva unor state „care ofereau adăpost” sau acordau altfel de sprijin unor organizaţii teroriste. O consecinţă a atacurilor din 11 septembrie a fost că acestea au spulberat pentru totdeauna iluzia că americanii se pot retrage pentru a se bucura de roadele productivităţii lor în spatele unui scut antirachetă, lăsând ţările înapoiate ale lumii să se îndrepte spre pierzanie. Căci terorismul se dezvolta tocmai în regimurile „bandit” şi în statele „eşuate” sfâşiate de conflicte pe care unii republicani...

 

 

Prefaţă    
Introducere  

Partea I
ASCENSIUNEA
Capitolul 1. Limitele imperiului american   
Capitolul 2. Imperialismul antiimperialismului   
Capitolul 3. Civilizaţia ciocnirilor    
Capitolul 4. Splendidul multilateralism 

Mulţumiri    
Note    
Bibliografie    
Index